Dan Alexa, nemulțumit cu egalul de la Voluntari: „Am pierdut două puncte”. Ce spune despre situația lui Steliano Filip

Redactor:
Daniel Anghel
Dan Alexa, nemulțumit cu egalul de la Voluntari:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul celor de la Dunărea Călărași, Dan Alexa (39 de ani) nu este mulțumit de rezultatul obținut de echipa sa în meciul de la Voluntari, scor 0-0. Nou-promovata a ratat două mari ocazii de a deschide scorul și de a pleca cu toate cele trei puncte de pe terenul ilfovenilor:

„Cred că a fost un meci cu miză, întâlneam una dintre contracanditatele noastre la evitarea retrogradării. Voluntariul e mult schimbat în bine. Am pierdut două puncte astăzi, am ratat două ocazii mari. Era important să nu pierdem astăzi, este un punct de moral, dar după aspectul jocului meritam să câștigăm. Este un jucător în care am foarte mare încredere (n.r. – Ianis Stoica), va avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc. Îmi pare rău că nu a înscris”, a spus Dan Alexa la finalul partidei, la Digi Sport.

Tehnicianul nou-promovatei a vorbit și despre situația lui Steliano Filip, transferat recent la gruparea din Călărași după despărțirea de croații de la Hajduk Split: „Steliano este în urmă cu pregătirea, este un jucător pe care eu mă bazez foarte mult. Își dorește foarte mult să revină în prim plan, el a sărit niște etape în perioada asta și îmi doresc să-l văd.

În play-out se vor înjumătății punctele, este un alt campionat. Întâlnim un Dinamo favorit, este într-un moment foarte bun, dacă vor reuși să câștige astăzi contra Botoșaniului vor avea un moral foarte bun. Suntem într-un moment bun, trebuie să profităm de asta. Important este că Voluntariul a rămas la cinci puncte în spatele nostru”, a declarat Alexa.

Dunărea Călărași rămâne pe locul 12, cu 22 de puncte, la cinci în fața celor de la FC Voluntari și Concordia Chiajna, și la șase în spatele lui Dinamo, următoarea adversară din campionat a echipei lui Alexa.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×